AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește
ocrotire, adăpost, refugiu

Ce este Teatrul Senzorial Labirint?

TSL este o manifestare artistică ce presupune o interacţiune directă şi constantă cu spectatorul, un îndemn la introspecţie asupra naturii emoţiilor umane.

Este o aventură a simțurilor, o călătorie introspectivă, unde iluzia se omogenizeză cu realitatea, visele prind formă și sentimentele capătă valori noi. Convențiile și zidurile teatrale pică, tot ce rămâne este experiența și momentul prezent.

Ce se află la capătul labirintului?

Vino şi află, s-ar putea să fii surprins.

GÂNDURI DESPRE LABIRINT

  • Este absolut fantastic. Fără vedere înveţi să foloseşti toate celelalte simţuri. (Vederea ne înşală de câteva ori). Mersi!

    Anonim 23.03.2014
  • Hallo!!Dacă până să intru n-am avut o zi prea bună, aceste 40 de minute câte am aflat că au fost în timp real (dar pe care în labirint nu le-am putut valoriza temporal) mi-au făcut ziua. Parcurgerea labirintului mi-a trezit simţurile şi m-a binedispus. Am avut sentimente de teamă, curiozitate, căldură, siguranţă şi am vizitat o mulţime de locuri în care vroiam să ajung. P.S.: scuze că am scris chiar pe prima pagină, nu văzusem săgetuţa din colţul paginii 😀

    Anonim
  • Am mirosit, am respirat, am trăit odată cu voi. E o gură de aer şi energie acest „spectacol”, te face să uiţi de tot, să te gândeşti doar la tine şi să trăieşti clipa. Mi-a plăcut că am rămas cu un sentiment plăcut la final, o liniţte, dar şi o datorie şi anume să mă gândesc de două ori înainte de a face vreun rău cuiva. Big hugs şi...poate reuşim să facem ceva pe viitor împreună...să ne înfrăţim pentru a-i bucura şi pe cei din Mureş!

    Anonim
  • Este frumos, trebuie aprofundat şi încercat mai des. Mulţumesc

    Anonim
  • Este frumos, trebuie aprofundat şi încercat mai des. Mulţumesc

    Haralambie
  • Superb!!! Chiar îţi lasă imaginaţia să zboare 🙂

    Anonim

URMĂTORUL SPECTACOL VA FI ANUNȚAT ÎN CURÂND.
STAȚI APROAPE.

Fă cunoștință cu tine însuți
Fă cunoștință cu tine însuți

Când eram mici, jucându-ne, exprimându-ne și fiind curioși, mereu reușeam să învățam. Când eram mici, în același timp, fiecare era un artist în felul lui. Fii martor la propria ta descoperire. Experimental Re-Discovery este un atelier periodic de creație artistică și dezvoltare personală, cu scopul de a ne observa și conștientiza latura artistică.

Fă cunoștință cu noi
Fă cunoștință cu noi

Compania noastră de teatru a apărut prima oară în 2014 pe plaiurile Sibiului ca o soluţie la o problemă de pretutindeni. Scopul nostru este de a restabili legătura naturală dintre fiecare spectator cu prezentul şi sinele său propriu.

CONTACT :

hello@asylumlabyrinth.ro

© 2017 Teatrul Labirint Asylum. ALL RIGHTS RESERVED.